Biserica Icoanei a afisat in sfarsit pe casa pe str. Icoanei nr. 12A proiectul pentru gradinita pe care intentioneaza sa o construiasca. Este foarte bine ca mai apare o gradinita, mai ales langa Scoala Centrala, care astfel va avea mai multi copilasi doritori sa continue anisorii cei mai frumosi, vizavi. Casa ce va fi modificata este de tip burghez, de sfarsit secol 19. Candva a fost casa parohiala a bisericii. Era o prezenta austera pe strada, dar tristetea starii sale degradate era compensata de frumusetea ei, cea a unei case din alta epoca. Parea sa fie in dialog cu Scoala Centrala, construita in aceeasi vreme. Din fericire, ea nu va disparea (de altfel, era nedemolabila, conform regulamentului Zonei protejate 40 Icoanei). Totodata, nici nu va ramane asa cum era, iar modificarile sale nu sunt deloc minore. Practic, noua casa va avea P+2+3ER. Stilul noii cladiri are un aer manastiresc: colonada din spatele casei, vizibila din curtea bisericii, turnul de tip cula). Remarc, cel putin in plansa prezentata, decoratiilor in stucatura de pe fatada principala. Sper ca este o scapare si ca ele vor fi pastrate, pentru ca sunt elemente distinctive ale casei.
Totusi, ne putem intreba daca s-au gandit bine cei de la biserica Icoanei, pentru ca aceasta gradinita cam „fura” privirea de la biserica, acoperind-o. Nu e turnul de la sf. Iosif, bineinteles, dar viitoarea gradinita este cat biserica Icoanei! Oare e bine? Voi ce parere aveti??

Anunțuri