You are currently browsing the monthly archive for Martie 2011.


Dragi prieteni ai Scolii Centrale, avem placerea de a va invita, vineri 1 aprilie, in Sala Frescelor din cadrul Facultatii de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu”, orele 17, la lansarea Concursului-Manifest Icoanei 2-8.

In cadrul lansarii vor fi detaliate tema concursului, scopul acestuia si programul de desfasurare.

Speram ca veti fi alaturi de noi pentru acest eveniment care ne va ocupa urmatoarele 2 luni si despre care vom reveni cu detalii. De asemenea, mai multe informatii veti avea, incepand din 1 aprilie, pe blogul concursului.

Anunțuri


Dezbaterea din Club A de acum 2 seri a avut loc în prezenţa a mai multor zeci de spectatori.
Am fost prezenţi pe scenă dl. Dan Marin, vicepreşedinte a organizaţiei Bucureştial a Ordinului Arhitecţilor din România, domnul Theodor Paleologu, deputat al colegiului ce cuprinde şi zona Icoanei şi fost Ministru al Culturii, doamna Monica Lotreanu, arhitect, şi Romulus Bena din partea Asociaţiei Prietenii Şcolii Centrale. Iulia Cucu, preşedinta Asociaţiei Studenşilor Arhitecţi şi Urbanişti „Ion Mincu”, a moderat dezbaterea.

Domnul Dan Marin a prezentat aspecte tehnice şi istorice ale reglementărilor de urbanism în zonele protejate (totul într-un limbaj foarte prietenos pentru ascultătorii nespecialişti). Domnul Paleologu a vorbit din perspectiva politică, evocând experienţa sa de ministru în încercarea de a normaliza decizia urbanistică a diverşilor actori implicaţi, în special Direcţia de cultură Bucureşti. Romulus Bena a revenit asupra istoriei demersului asociaţiei împotriva proiectului de bloc turn de vizavi de şcoală. Totodată, împreună cu doamna Monica Lotreanu, au anunţat organizarea concursului de arhitectură Icoanei 2-8, pentru amplasamentul de la aceeaşi adresă, care va fi lansat oficial în zilele următoare (iar detaliile vor fi disponibile pe acest blog).

Sperăm că asistenţa a apreciat dezbaterea, care s-a concentrat asupra importanţei zonelor istorice ale Bucureştilor pentru identitatea oraşului, asupra intervenţiilor moderne în aceste zonelor şi a subliniat importanţa implicării civice pentru schimbarea mentalităţii locuitorilor faţă de oraş (cunoaşterea tuturor faţetelor sale, inclusiv cele pitoreşti şi ieşite din comun) şi pentru determinarea autorităţilor municipale de a avea mai multă grijă pentru arhitectura şi urbanismul oraşului, în interesul cetăţenilor săi.

Marţi 22 martie are loc, de la ora 19, în cadrul evenimentului „Săptămâna arhitecţilor” la Club A, dezbaterea „Şcoala Centrală şi intervenţiile în zonele protejate”.

Invitaţii dezbaterii sunt Romulus Bena de la Asociaţia Prietenii Şcolii Centrale, Cristian Mihu de la Asociaţia pentru Protecţia şi Documentarea Monumentelor şi Patrimoniului din România, Mirona Crăciun de la Ordinul Arhitecţilor din România, Dan Marin – vicepreşedinte OAR Bucureşti şi autor al PUZ (reglementării) Zone Protejate, care priveşte şi cartierul Icoanei.

Dezbaterea va fi moderată de Iulia Cucu, Preşedinta Asociaţiei Studenţilor Arhitecţi şi Urbanişti „Ion Mincu”.
Se va discuta despre construcţiile noi din zonele protejate, cum este şi cartierul Icoanei. Lângă Şcoala Centrală, monument istoric şi de arhitectură de interes naţional, un investitor imobiliar a dorit să construiască un turn de birouri de 14 etaje. Este acesta viitorul zonelor istorice ale oraşului? Cum ar trebui să evolueze ele? Cum ar trebui să se construiască? Cum ar trebui să arate noile construcţii? Cum vor afecta ele viaţa locuitorilor cartierului?
Vom dezbate despre toate astea, marţi seară în Club A.
Intrarea este liberă.
Vă aşteptăm!
http://www.cluba.ro/evenimente-club-a/item/147-saptamana-arhitectilor-dezbatere-prietenii-scolii-centrale


La începutul acestui an, pe fondul crizei Schengen, un important politician român, eurodeputat şi fost ministru de externe, propunea să ieşim din Organizaţia Francofoniei, pentru a „pedepsi” Franţa care se număra printre opozanţii intrării României în sistemul Schengen.
O propunere cel puţin nefericită, luând în considerare tot ce leagă România de „sora ei mai mare întru latinitate”.
Expresia nu este goală de sens. Încă de acum 180 de ani, Franţa a jucat un rol însemnat în revenirea românilor pe scena europeană, afirmarea identităţii lor naţionale în context european şi câştigarea independenţei. După Revoluţia lui Tudor, tinerii boieri s-au şcolit la Paris şi de la poporul francez au luat pilda libertăţii, a luptei împotriva regimurilor tiranice. La două revoluţii au fost martori paşoptiştii noştri (1830 şi 1848), cei care au avut pe urmă curajul să înfrunte 3 imperii pentru a cere un stat pentru Români. Este bine ştiut că în 1859 Împăratul Napoleon al III-lea a fost „naşul” Unirii Principatelor. Detestat în Franţa pentru înfrângerea de la Sedan, el este foarte apreciat la noi în ţară. Mişcarea intelectuală a tinerei Românii a fost filo-franceză şi a rămas şi după înscăunarea Regelui Carol I, cu care a avut chiar conflicte la începutul domniei, în perioada războiului franco-german.
România nu este în Francofonie pentru că ar fi fost cândva colonizată de Franţa şi a „moştenit” o populaţie de limba franceză. În România se vorbeşte franceza după aproape 200 de ani de cultivare asiduă a acestei limbi, de către elite mai întâi, apoi progresiv de către pături din ce în ce mai largi ale poporului. Şcoli precum Şcoala Centrală au jucat şi joacă un rol însemnat în răspândirea limbii şi culturii franceze. Franceza, deşi nu mai este la fel de importantă ca engleza ca limbă de circulaţie internaţională, rămâne limba care deschide porţile unei mari culturi. Franţa rămâne printre principalele ţări investitoare în România prin firmele sale (Renault, GDF Suez, Veolia, de exemplu).
Atunci de ce să spunem vorbe necugetate? De ce să nesocotim un efort de generaţii, de aproape 200 de ani, de când limba şi cultura franceză sunt prezente în educaţia noastră? Trebuie ca noile generaţii de copii să nu mai înveţe limba franceză, să nu mai meargă la burse în Franţa? Dimpotrivă! Vechea prietenie dintre România şi Franţa, cimentată prin integrarea limbii şi culturii franceze în învăţământul românesc, este un atu la care nu trebuie să renunţăm, este o relaţie pe care nu trebuie să o jignim. „Il est vain, si l’on plante un chêne, d’espérer s’abriter bientôt sous son feuillage”, spune un proverb francez (Cine plantează un copac nu se poate aştepta să se adăpostească prea curând sub umbra sa) . Aşa este şi cu prieteniile, chiar şi cele între state: prietenii vechi trebuie preţuiţi, sunt ca un copac plantat de demult, de a cărui umbră ne putem bucura.
Vive la Roumanie, Vive la France!

Ziua Şcolii Centrale, cu ocazia aniversării a 160 de ani de la fondarea ei, s-a serbat la Teatrul Bulandra, sala Toma Caragiu (Icoanei), fosta sală de festivităţi a şcolii.
Doamna directoare Norocica Cojescu a deschis festivităţile cu o cuvântare foarte caldă despre istoria şcolii şi subliniind ce a însemnat şi înseamnă astăzi Şcoala Centrală pentru învăţământul românesc. Evocarea istoriei şcolii a fost cu atât mai emoţionantă cu cât în sală se aflau, ca la fiecare aniversare, foarte multe absolvente. Este impresionant să vedem la fiecare 19 martie cum generaţii de centraliste şi de centralişti, făcând puntea peste mai multe decenii, se strâng la şcoală pentru a o sărbători. Fiecare generaţie cu poveştile şi cu amintiriile ei.
Prezent la festivităţi, domnul Primar al Sectorului 2, Neculai Onţanu, a dăruit doamnei directoare şi Şcolii Centrale diplome de excelenţă cu ocazia aniversării. Au mai fost prezente la festivităţi oficialităţi ale Primăriei Sector 2, Primăriei Municipiului Bucureşti şi Inspecoratului Şcolar.
Asociaţia Prietenii Şcolii Centrale a anunţat, după discursul de deschidere, proiectul de concurs de arhitectură pentru Icoanei 2-8 (vizavi de şcoală). Pe amplasamentul unde un investitor imobiliar dorea să construiască un turn de birouri, propunem un concurs de arhitectură prin care să atragem atenţia asupra problemei neadecvării construcţiilor de tip nou, de dimensiuni excesive şi cu faţade nepotrivite, în cartierele istorice ale Bucureştiului precum şi pentru a încuraja arhitecţii să găsească soluţii creative pentru construcţia clădirilor noi în zonele vechi ale oraşului. Concursul este organizat în colaborare cu Ordinul Arhitecţilor din România, Asociaţia Studenţilor Arhitecţi şi Urbanişti „Ion Mincu” şi Asociaţia pentru Protecţia şi Documentarea Monumentelor şi Patrimoniului Pro_Do_Mo. Detalii vor fi publicate curând pe blog şi pe blogul dedicat concursului.
După discursurile de deschidere a urmat programul artistic organizat de elevi.
Istoria Şcolii Centrale intră în deceniul al 17-lea.


Actualizare 13.04.2011 Mulţumim lui Andrei Bulboacă pentru că ne-a permis să publicăm câteva poze de la festivităţi.