Am aflat zilele astea că se va redeschide fostul restaurant Moldova şi vroiam să vă împărtăşim vestea bună. De ce veste bună? Pentru că acel loc are un loc aparte în istoria cartierului, zeci de ani oameni au mâncat, au povestit sau au sărbătorit acolo. Nu în ultimul rând, părinţii şi copii luau uneori masa acolo după încheierea festivităţilor şcolare, fiind chiar peste drum, deci are o conexiune şi cu Şcoala Centrală.

Cele 3 clădiri părăsite de mai mulţi ani sunt într-adevăr triste, goale, cu curţile năpădite de vegetaţie. Mai multe luni, dacă nu chiar ani, au fost devastate de hoţi şi de persoane fără adăpost (prin 2007-2009), până ca autorităţile să îi scoată de acolo. Ei constituiau deja un pericol pentru copiii ce învăţau vizavi.

Acum una dintre cele 3 clădiri îşi regăseşte, momentan, destinaţia firească. Ce mult ne-am bucura ca toate să fie redeschise treptat! Ar putea funcţiona din nou un magazin la parterul clădirii neoromâneşti (Pâinea) iar în căsuţa galben-albastră ar putea funcţiona tot un magazin sau chiar o ceainărie sau ceva asemănător. Loc de construcţii noi ar mai fi, în spate, există alte exemple prin oraş (cu care vom reveni curând). Oare investitorii de acolo au văzut proiectele propuse la concursul „Ce pui lângă Mincu?” Ar prelua idei de acolo?  

Anunțuri