You are currently browsing the monthly archive for Noiembrie 2011.

La serile de lectură ARCEN nu este vorba doar despre spus poezii: este un întreg joc de scenă care dă imprimă parcă o mişcare de plutire poeziei recitate.
Asta am resimţit luni la seara de poezie de la „Tinerimea Română”, efectul fiind sporit de superba sală în stil neoromânesc care a găzduit evenimentul.
Adaugăm şi o imagine care sperăm să transmită cât mai bine atmosfera aşa cum a fost – autorul fotografiei Alberto Mihai Grosescu.

Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate – ARCEN continuă programul „Bucureştiul citește poezie” luni, 14 noiembrie 2011, la ora 19.00, în Sala de concerte „Tinerimea Română”, din Bd. Schitu Măgureanu, nr. 4 (vis-a-vis de Teatrul Bulandra/Pod Izvor), printr-un spectacol de poezie dedicat lui Lucian Blaga.
Spectacolul de poezie va fi unul de excepție prin temele abordate, prin poeziile recitate, prin punerea în scenă, prin împletirea poeziei cu mișcarea scenică, a luminilor și a muzicii. Evenimentul dedicat operei lui Lucian Blaga va aborda teme fundamentale din literatură precum viața, sensul omului, iubirea și moartea, toate tratate într-o manieră scenică modernă.
Proiectul „Bucureştiul citește poezie” face parte din Programul de lecturi publice pentru tineret intitulat „Lectură la lumina felinarelor”, aflat în acest an la cea de-a două ediție.
„Bucureştiul citește poezie” este un Proiect inițiat de voluntarii ARCEN, prin care se dorește încurajarea lecturii, a dezbaterii literare și de idei în spații publice, fiind o alternativă de petrecere a timpului liber.
Proiectul constă în lecturarea și recitarea unor poezii scrise de autori români consacrați, acordarea de informații inedite privind viața și opera acestora, dar și o parte interactivă de discuții cu publicul.
Voluntarii ARCEN încearcă să readucă în atenția publicului poezia, ca stimulent al imaginației, al sensibilităţii, oferindu-le șansa participanților la seara de poezie de a intra în contact cu idei noi, păreri îndrăzneţe, scriitori și opere literare prezentate altfel decât la şcoală. Proiectul „Bucureştiul citește poezie” a fost lansat la finalul lunii august 2011 și se desfășoară pe o durată de un an, timp în care vor fi abordați cei mai reprezentativi poeți din literatura română.
Intrarea la eveniment este liberă și se va face în limita locurilor disponibile.
Eveniment realizat in colaborare cu Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”.

Multumim pentru sprijin Scolii Centrale din Bucuresti!

Astăzi a fost iarăși o zi neagră în care s-a demolat o casă în Cartierul Icoanei. Este un cartier, cum am mai spus, recunoscut ca fiind printre cele mai frumoase din Bucureștiul istoric, prezentat în National Geographic România, un cartier cu nenumărate monumente. Din nefericire, nu toate casele sunt monument istoric (îndrăznim să spunem că vasta majoritate ar merita acest statut). Am constatat în trecut că orice imobil care nu este monument, poate fi demolat, acestea fiind cu adevărat vânate de speculanți…
Poate însă cel mai dureros este când nu un speculant venetic face o măgărie, ci proprietarul istoric.
La adresa Diniosie Lupu nr. 56 a fost Casa Academicianului Alexandru Rosetti, o casă aristocratică, cu gard din fier forjat, câteva stucaturi la ferestre și stucaturi interioare. Mult teren în spate și anexe. O casă boierească după criteriile sfârșituului de secol 19 când a fost construită. Nu avea stofă de monument, poate, dar avea valoare ambientală certă. O casă Belle Epoque într-un cartier dezvoltat în aceeași perioadă.
Unui descendent al ilustrului academician, unui arhitect!… Radu Matei Smigelschi pe numele său, nu i-a mai trebuit casa. Pesemne o considera prea veche, sau prea pretențioasă. Îl încurca. Imaginație să îi dea o oarecare întrebuințare, dacă nu locuință, nu a avut. Dar terenul de sub ea îl interesa! Teren în centrul capitalei face o avere, așa că a pus casa strămoșească la pământ în beneficiul unui viitor bloc de 4 etaje.
Ce contează istoria, frumusețea orașului sau indignarea vecinilor și ai iubitorilor Bucureștiului istoric? Aceste lucruri nu trebuie luate în seamă, doar bunul plac al proprietarului contează!
Demolarea a fost cu cântec, echipa cu buldozerul nu a prea avut la fața locului toate documentele cerute de poliție, cum cere legea. Asociația Salvați Bucureștiul intenționează să dea în judecată pentru demolare ilegală. Instanța va decide dacă a fost ilegală, dar imorală cu siguranță a fost: proprietarul se face vinovat de sluțirea orașului și de ștergerea unei părticele din istoria sa.

Reportajul TVR de la demolare: http://www.tvr.ro/articol.php?id=114154&c=128
Articol Hotnews: http://economie.hotnews.ro/stiri-imobiliar-10634477-casa-academicianului-alexandru-rosetti-demolata-luni-dimineata-terenul-eliberat-construi-bloc-patru-etaje.htm

Participăm la Gala Premiilor Participării Publice 2011 cu iniţiativa elevilor, profesorilor şi absolvenţilor Şcolii Centrale de a sprijini rămânerea în funcţia de directoare a doamnei profesoare Norocica Cojescu. Se întâmpla în ianuarie 2010 când Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a pus o nouă directoare din afara şcolii. Povestea o aveţi pe blog la postările „acţiuni de protest” din 2010.

Evenimentul va avea loc joi, 10 noiembrie, incepand de la ora 17.30 la Muzeul National de Istorie a Romaniei. (Calea Victoriei, nr.12, Bucuresti)

G3P premiaza in fiecare an cetateni, organizatii sau institutii publice care au reusit sa transforme conceptul de participare publica in lucruri concrete și benefice pentru comunitate.

Succesul oamenilor premiati la Gala a pornit de la ambitia lor de a demonstra ca acolo unde exista determinare, DEMOCRATIA nu inseamna doar teorie. Premiantii Galei sunt oameni care prin propriile forte au reusit sa intervina in decizia publica si sa determine astfel o schimbare pentru cei din jur. In egala masura, Gala scoate in fata si institutii publice care au demonstrat ca opinia cetatenilor conteaza.

Vă invităm aşadar să fiţi alături de noi la gală.

Va invitam sa cunoasteti cele 10 povesti de advocacy si participare publica castigatoare la aceasta editie a Galei Premiilor Participarii Publice. Pentru ca pofta vine participand!

Suntem mândri să susţinem iniţiativa asociaţiei Odaia Creativă şi le mulţumim că ne-au ales ca parteneri.

Asociaţia Odaia Creativă lansează „Habitat” –
joc de societate despre patrimoniul Bucureştiului
Asociaţia Odaia Creativă vă invită marţi, 8 noiembrie, începând cu orele 19:00, la lansarea proiectului Habitat – un joc de societate centrat pe oraşul Bucureşti.
O iniţiativă de educaţie culturală, Habitat îşi propune promovarea dezvoltării urbane coerente, protejarea patrimoniului cultural construit şi valorificarea sustenabilă a acestuia. Proiectul este gândit sub forma unui joc de societate – boardgame – în care sunt transpuse problemele legate de patrimoniu şi urbanism ale oraşului Bucureşti, cu precădere echilibrul fragil dintre un oraş prietenos pe termen lung şi unul gândit ca resursă economică pe termen scurt.
În Habitat, jucătorii pot alege să restaureze şi să valorifice sau să demoleze cele 60 de case reale din zona centrală a Bucureştiului, aflată între Calea Moşilor, Bulevardul Dacia, Str. Schitu Măgureanu şi Bulevardul Unirii. Sunt susţinuţi, după caz, de autorităţile vigilente şi societatea civilă sau de autorităţile corupte.
Pe parcursul jocului, cei 2, 4 sau 6 jucători se întâlnesc cu fapte reale din viaţa urbei – festivaluri de film şi teatru, moşteniri-surpriză, dar şi crize economice şi boom-uri imobiliare – iar prin folosirea echilibrată a resurselor pe care le deţin pot determina soarta oraşului: Bucureştiul va deveni un oraş al monumentelor restaurate sau o metropolă dominată de zgârie-nori?
Cele 100 de exemplare – prototip ale Habitat vor fi disponibile în mod gratuit începând cu 15 noiembrie 2011 până în iunie 2012 în spaţii publice interactive, precum cafenele, muzee, grupuri extracurriculare tematice.
Evenimentul de lansare a Habitat va avea loc pe data de 8 noiembrie 2011, la Clubul Ţăranului din cadrul Muzeului Ţăranului Român (Şoseaua Kiseleff, nr. 3, sector 1, Bucureşti), începând cu ora 19:00.

Persoană de contact:
Amalia Alexandru
Coordonator Relaţii Externe
0788905553
amalia.alexandru@gmail.com
odaia.creativa@gmail.com

http://www.odaiacreativa.ro