Dragi prieteni,

Am vrut să scriem mai demult această postare, despre iubita noastră Şcoală Centrală şi cartierul său, Icoanei. Am tot amânat. Un eveniment recent m-a hotărât să scriu acum şi chiar să scriu mai multe decât acum câteva luni, despre oraşul nostru în general şi despre Bulevardul Aviatorilor în particular.

Priviţi acest poster „Your Britain: fight for it now”.

Este un poster de propagandă din Al Doilea Război Mondial – face parte dintr-o serie de mai multe. Acesta este preferatul nostru: imaginea sa bucolică ne-a trimis instantaneu cu gândul la România, satele sale, peisajele, farmecul său…

Eu aşa cred că este şi cu oraşul nostru, cartierul nostru, părculeţul din colţ şi în general lucrurile dragi: trebuie să luptăm ca ele să rămână nealterate. Nu vorbim de imobilism, de îngheţ în trecut, dar ni se pare firesc să luptăm împotriva schimbărilor în rău pe care nu le dorim în jurul nostru.
Pe unii ne doare când o casă frumoasă pe lângă care am trecut ani de zile şi pe care am admirat-o în diverse anotimpuri să fie zdrobită de buldozere.

Ne doare şi ne afectează când un parc este amputat sau desfiinţat, pentru că nu mai avem unde ne juca, plimba, ieşi cu câinele, etc. Parcurile Icoanei şi Ioanid sunt din fericire foarte bine întreţinute, dar sunt parcuri precum Bordei, Circului sau Emil Gârleanu care au fost sau sunt în pericol de a fi reduse.

Ne doare să vedem mizeria din oraş, bălţile, gropile, trotuarul spart – toate lucruri de care sunt responsabile primăriile care nu îşi fac conştiincios treaba pentru a avea un oraş curat şi frumos, nişte cerinţe de bun simţ pentru o capitală europeană. Felul cum ne simţim în oraşul nostru depinde de felul cum arată, de confortul pe care spaţiile publice (parcuri, bulevarde, pieţe) ni-l pot da.

Apropo de plimbări, confort şi locuri frumoase, unul dintre cele mai frumoase bulevarde din Bucureşti, Aviatorilor, riscă să se schimbe pentru totdeauna: pentru un pasaj rutier sub Piaţa Charles de Gaulle ar urma să se taie 80 de copaci. Aleea pietonală şi pista ciclabilă vor fi văduvite de bolta de tei cu care ne-am obişnuit: 4 rampe de acces în subteran le vor lua locul. Maşina a ajuns să dicteze toate schimbările în oraş, nu oamenii… Unii dintre noi nu suntem de acord să renunţăm la ultimele locuri frumoase, liniştite şi verzi din oraşul nostru pentru mai mult asfalt şi beton şi reacţionăm.

Detaliile proiectului nu au prea fost comunicate de primăria capitalei, dar mai multe informaţii pot fi găsite la Observatorul Urban al Uniunii Arhitecţilor http://www.observatorulurban.ro/ministrul-culturii-a-respins-clasarea-bulevardelor-kiseleff-aviatorilor-si-prezan.html. Un grup de tineri au afişat pe copacii care ar urma să fie tăiaţi mesaje de protest şi au distribuit fluturaşi riveranilor. Acţiunile noastre vor continua. Sperăm ca bucureştenii să înţeleagă că sacrificiul care ni se cere pentru un trafic teoretic mai fluent (studii în acest sens nu au fost publicate) este unul prea mare.

Ironic, acum câţiva ani, Rotaract a organizat o campanie de sensibilizare privind importanţa spaţiilor verzi în toată ţara intitulată „Eu îţi dau oxigenul”. Benzi adezive personalizate au fost prinse în jurul copacilor din mai multe oraşe. În Bucureşti aceste benzi au fost lipite chiar de copacii care ar urma acum să fie tăiaţi! (sursa foto http://euitidauoxigenul.ro/galerie-foto/)

Distrugerea Bulevardului Aviatorilor nu este o fatalitate dacă alegem să ne implicăm.
Your Bucharest: fight for it now!

Anunțuri