Sursa foto: pagina Facebook A.R.C.E.N.
Atmosfera serii de poezie George Bacovia a purtat amprenta specifică operei poetului: mai închisă, mai lugubră, mai neliniştită, dar foarte autentică. Negrul a predominat în vestimentaţia voluntarilor A.R.C.E.N. iar uneori lumina a lipsit cu desăvârşire, fiind folosite lanterne pentru a induce o atmosferă potrivită pentru Bacovia.
Cu siguranţă iubitorii operei acestuia s-au delectat iar publicul a fost numeros. Putem spune că a fost ocazia ideală pentru a descoperi această operă, pentru cei care nu o cunosc, sau pentru a o savura într-un cadru potrivit, pentru cei familiarizaţi.
În cadrul evenimentului au fost proiectate cele 24 de fotografii semnate Mirona Radu, ce formează expoziţia de fotografie „24 ani în 24 de expresii ale solitudinii”, care au fost în ton cu Bacovia.
Următoarea seară de poezie va fi în luna mai iar poetul nu a fost încă ales. Locul ar putea fi însă curtea interioară a Şcolii Centrale!

Anunțuri