Asociația Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate – ARCEN organizează o nouă Noapte de Sânziene.

Cu ocazia ajunului de Sânziene, sâmbătă, 23 iunie 2012, de la ora 19.00, Asociația Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate – ARCEN lansează cea de-a treia ediţie a programului „Lectură la lumina felinarelor”, în grădina interioară a Şcolii Centrale din Bucureşti (monument de arhitectură, strada Icoanei nr.3-5, sector 2).

Cu ocazia ajunului de Sânziene, sâmbătă, 23 iunie 2012, de la ora 19.00, Asociația Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate – ARCEN lansează cea de-a treia ediţie a programului „Lectură la lumina felinarelor”, în grădina interioară a Şcolii Centrale din Bucureşti (monument de arhitectură, strada Icoanei nr.3-5, sector 2).

„Lectură la lumina felinarelor” este titlul programului de lecturi publice prin care Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate – ARCEN invită pe bucureştenii de toate vârstele să descopere bucuria lecturii in grup, a lecturii cu “voce tare”, dar şi a dezbaterilor libere de idei, plecând de la opere literare cunoscute sau mai puțin cunoscute ale autorilor români moderni sau contemporani.

Iubitorii de literatură sunt invitați să răsfoiască de această dată romanul „Huliganii” de Mircea Eliade, un roman despre exuberanța tinereții şi despre forța ei de a schimba lumea, un roman care vizează topirea tuturor limitelor şi dobândirea unei libertăți pasionale, demnă de generația interbelică.

Lectura romanului “Huliganii” va fi urmată de o dezbatere la care participanții pot propune diverse direcții de discuție, totul rămânând să se desfăşoare într-o atmosferă specială creată atât de arhitectura grădinii interioare a Şcolii Centrale din Bucureşti, cât şi de ajunul Sânzienelor, când “se deschid cerurile pentru cei care ştiu cum să le privească…” (Mircea Eliade). 

În cadrul evenimentului, va fi difuzată şi o înregistrare care cuprinde un dialog inedit între scriitorul Mircea Eliade şi Monica Lovinescu, difuzată la Radio Europa Liberă, în 1977.

În cazul în care vremea va fi ploioasă, lectura se va desfăşura în interiorul Şcolii.

Intrarea la eveniment este liberă şi se va face în limita locurilor disponibile.

Evenimentul este realizat cu sprijinul Şcolii Centrale din Bucureşti.

Aveți aici impresiile de la ediția de anul trecut.
Vă așteptăm!

Anunțuri