Anunţ din partea Asociaţiei Arhitectură Restaurare Arheologie ARA:

Casa Ion Mincu, recent restaurată, şi Grădina OAR sunt începând de marţi – 9 octombrie – ora 19:00 – gazda expoziţiei de fotografie „Patrimoniul din Roşia Montană în imagini”.

Vă invităm să treceţi pragul uneia dintre cele mai importante clădiri de patrimoniu ale Bucureştiului, casa memorială în care a trăit şi a lucrat arhitectul Ion Mincu, pentru a descoperi pe fundalul oferit de monumentul restaurat cu o grijă exemplară o altă dimensiune a patrimoniului – Roşia Montană văzută prin lentila artiştilor fotografi.

Fotografiile cuprinse în expoziţie au fost realizate în cadrul unui atelier desfăşurat în Roşia Montană în perioada iunie – august 2012, cu participarea fotografilor: Ştefan Angelescu, Cătălin Chiriloi, Edmond Kreibik, Johannes Kruse, Manfred Mehrer, Radu Sălcudean, Călin Şuteu şi Daniel Vrăbioiu.

Expoziţia a fost prezentată iniţial în cadrul festivalului FânFest desfăşurat în luna august la Roşia Montană, iar ulterior, în luna septembrie, la Cluj în Bastionul Croitorilor. După prezentarea din Bucureşti, expozitia urmează să fie itinerată la Viena şi apoi din nou în ţară.

Programul de vizitare al expoziţiei este: 9 – 14 octombrie, luni – sâmbata între orele 10.00 – 17.00, duminica între orele 10.00 – 14.00.

Proiectul „Patrimoniul din Roşia Montană în imagini” îşi propune creşterea vizibilităţii patrimoniului cultural de la Roşia Montană, în sprijinul unei mai bune conştientizări a valorii excepţionale a acestuia. Proiectul are la bază realizarea unui repertoriu fotografic al patrimoniului de către artişti fotografi şi prezentarea acestuia în cadrul unei expoziţii itinerante în ţară şi străinătate.

Proiectul este derulat de Asociaţia Alburnus Maior şi partenerii: a|r|a – Arhitectură. Restaurare. Arheologie, EXTRAART şi FORMATEST, cu sprijinul financiar al Administraţiei Fondului Cultural Naţional (AFCN).

Mai multe informatii aici

Anunțuri